Go-kartingul a apărut în Statele Unite la sfârșitul anilor 1950. Go-karturile sunt disponibile în două tipuri: cu transmisie variabilă continuă (CVT) și cu angrenaje. Ele sunt, de asemenea, împărțite în modele recreative și de curse. Karturile de agrement, cunoscute și sub denumirea de „karturi de petrecere a timpului liber,” nu sunt foarte rapide, cu o viteză maximă de 80 km/h și nu necesită permis de conducere. Pe de altă parte, go-karturile de curse pot atinge viteze de până la 130 km/h. Datorită șasiului lor extrem de scăzut (la doar 4 cm de la sol), viteza relativă percepută de șofer este de 2-3 ori mai mare decât viteza reală, ceea ce înseamnă că se simte ca și cum ar merge cu 300 km/h. În special în viraje, aceștia experimentează o accelerație laterală de 3-4 ori mai mare decât forța gravitațională, oferind un fior pe care mașinile de curse obișnuite nu îl pot egala.
Karturile Goblin, cu structura lor simplă, siguranța ridicată și caracteristicile extrem de competitive, au devenit extrem de populare în țări precum Europa și Japonia. Mulți piloți de Formula 1 de renume-mondial și-au început cariera ca go-karturi.
